miercuri, 3 decembrie 2008

Ziua nationala a Romaniei


Ziua Natională a României a fost săbătorită si la Roman, ca în fiecare an, la monumentul eroilor din Cimitirul Eternitatea, cu începere de la ora 10. Evenimentul a adunat sute de romascani, reprezentanti ai autoritătilor locale si partidelor politice de la putere si din opozitie, militari, veterani de război, oficialităti locale, reprezentanti ai unitătilor economice si elevi. Ceremonia a început cu un serviciu religios tinut de Prea Sfintitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului. Prelatul a fost secondat de un sobor de preoti, la slujba tinută în amintirea eroilor căzuti pentru apărarea si reîntregirea patriei. După încheierea serviciului religios, PS Ioachim Băcăuanul a tinut o scurtă cuvîntare în care a amintit de jertfele ostasilor români, în războiul sfînt de apărare a tării. A fost adusă aminte vitejia si credinta poporului român si că Biserica a fost în permanentă alături de cei care au luptat pentru înaltele crezuri nationale. Următorul vorbitor a fost senatorul Ioan Chelaru, chestor al Senatului României, ce a amintit si de romascanii care, de Ziua Natională, sînt departe de locurile natale, fiind plecati la muncă în străinătate. „Sînt sigur că toti cei plecati se gîndesc astăzi la tara lor, chiar dacă au părăsit-o, cei mai multi doar temporar, plecati în căutarea unui trai mai bun. Negresit că vor reveni si îi vom astepta cu bratele deschise. Le sîntem recunoscători, deoarece banii trimisi de ei au salvat România de colaps financiar“, a declarat parlamentarul nemtean. Senatorul Chelaru a redat apoi sentimentele care îl animă în această zi, întrucît, urmă cu 88 de ani, Alba Iulia a devenit pentru a doua oară capitala unirii tuturor românilor, după cea realizată de Mihai Viteazul. În acelasi spirit au fost si cuvîntările sustinute de ceilalti vorbitori, subprefectul Vasile Sendrea, primarul Dan Ioan Cărpusor, generalul de brigadă (r) Traian Popescu, presedintele Asociatiei veteranilor de război Roman si maiorul Daniel Simion, loctiitor al comandantului Garnizoanei Roman. A urmat ceremonia depunerii de coroane de flori, primii care au făcut acest gest fiind reprezentantii Episcopiei, apoi militarii garnizoanei locale. Au urmat veteranii, apoi Politia, reprezentanti ai autoritătilor locale si ai partidelor, ai unitătilor economice si, în final, elevii de la scoli si licee. Printre cei prezenti s-au numărat comisarul Cristian Malei, comandant adjunct al Politiei Roman, Valerian Botoc, consilier judetean, Nicu Chirilă, director al oficilui Prefectural Roman, Eduard Corduneanu, director al Acvaserv si Constantin Ghica, consilier municipal. Evenimentul s-a încheiat în jurul orei 11 cu defilarea unei companii care a prezentat onorul comandantilor si publicului prezent. În finalul comemorării avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori si la Cimitirul Evreiesc din Roman. http://www.monitorulneamt.ro/stiri/?editia=20061202&pagina=1&articol=8732

10 comentarii:

jurgiu spunea...

destul de buna

aurelian spunea...

ii bn facut nota daca tre 8

Sergiu spunea...

copiat dupa daraban poza

Sergiu spunea...

ii bine

ciprian spunea...

ii bine-7

maria spunea...

postare buna

cosmin spunea...

destul de bun

rhadooo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
koma spunea...

nimic original!
asezarea in pagina sufera
lipsesc aliniate
lipsesc indentari

-6

Tyb spunea...

e destul de bine... doar ca nu ai scris cum s-a sarbatorit la noi