miercuri, 5 noiembrie 2008

Obama este noul preşedinte al SUA

Barack Obama a câştigat alegerile prezidenţiale din America cu 338 electori. El ar fi avut nevoie de 270 electori pentru a reuşi să devină preşedinte.Anunţul canalelor americane de televiziune a fost întâmpinat cu o imensă bucurie în diverse locuri publice din Statele Unite unde simpatizanţii lui Obama se reuniseră deja pentru a sărbători această victorie mult aşteptată. Starea economiei este, în opinia americanilor, cea mai stringentă problemă cu care se confruntă Statele Unite.

Sondajele efectuate la ieşirea de la urne au demonstrat că 62% dintre alegători sunt interesaţi de acest subiect, în timp ce situaţia din Irak sau terorismul îi preocupă doar pe 10, respectiv 9% dintre americani.

Candidatul democrat a obţinut cele mai multe voturi şi în altă localitate, Hart's Location, unde a fost votat de 17 dintre cei 27 dealegători.

Alaska este ultimul stat unde se va încheia procesul de vot miercuri, la ora 08:00. În cazul în care cursa va fi strânsă, anunţul va întârzia câteva ore.

Victoria îi va reveni celui care va obţine 270 din cele 538 ale Colegiului Electoral. Analiştii consideră că învingătorul nu va fi cunoscut mai devreme de astăzi, ora 06:00, ora României.

marți, 28 octombrie 2008


Tutorialul este o metoda de a transfera cunostinte, si poate fi folosita ca un manual de instalare; este mai interactiv si mai specific decat o carte sau o lectura. Tutorialul incercea sa desprinda invatatura cu ajutorul exemplelor si aprovizioneaza informatia pentru a completa cerinta.










marți, 21 octombrie 2008




Acest joc este unul in care trebeuie sa face-ti cat mai multe scheme cu bicicleta intr-un timp cat mai bun.aici puteti sa intrati sa va convingeti si

miercuri, 15 octombrie 2008





















CAPACITATE 160GB, INTERFATA SATA-II, RPM 7200rpm, BUFFER 8MB, GARANTIE 24 luni. Dupa parerea mea avand in vedere raportul calitate-pret este ok. Este un produs comercial cu pret accesibil avand in vedere situatia economica a majoritatii romanilor. Deci daca va ganditi sa faceti o schimbare la PC-ul dumneavoastra nu ezitati sa cumparati acest produs. Isi merita investitia

luni, 29 septembrie 2008

Aurul pamantului

Acest logo este facut de mine in photoshop si sugereaza viata copacilor pe pamant,care ar trebui salvata pentru a avea un aer mai curat.De aceea ar trebui fiecare sa plantam un mic copac pentru ca totul are un inceput

joi, 25 septembrie 2008

Santierul Menumorut

Santierul de pe strada Menumorut a dat peste cap toatat circulatia automobileleor si a elevilor care absolvesc la licelul Constantin Brancusi situata pe aceasa strada Menumorut nr.32.Lucrarile au inceput 04.06.08 iar termenul de finalizare niuci nu este trecut pe acea tablita,deci lucurarile vor continua foarte mult timp pentru ca muncitori in loc sa lucreze mai bine stau sa bea o bere ,doua, trei...In acest ritm lucrarile vor continua si anul viitor cu asa muncitori,desi sunt uni care lucreaza (prea putini) multi dintre ei stau aproape toata ziua si se apuca de treaba doar cand apare sefu lor si atunci se fac ca lucreaza.Deci este prevazut k lucrarile vor continua mult mult timp deacum incolo si pana la lucrma nu o sa iasa nimic din ce si-a prpus primaria.


































marți, 3 iunie 2008

Placa Grafica




Face posibilă afişarea imaginilor pe monitor . Ea este înzestrată cu microprocesor propriu numit accelerator grafic şi cu memorie proprie numită memorie video .
Imaginea care apare pe monitor este formată dintr- o serie de suprafeţe dreptunghiulare numite pixeli . Fiecare pixel reprezintă o anumită culoare şi este atât de mic încât nu poate fi distins . Numărul de pixeli care se afişează pe ecran se numeşte rezoluţie . Placa grafica are rolul de a face posibila afisarea imaginilor pe monitor. Placa grafica are rolul de a transforma imaginea retinuta in memoria video in semnale analogice necesare monitorului pentru a reproduce imaginea.
Pentru a executa un program ce contine apeluri la subrutine grafice, primul pas consta în trecerea din mod text în mod grafic (operatie care se numeste si initializarea (pornirea) modului grafic). Initializarea modului grafic se poate face prin apelul procedurii InitGraph. Prin aceasta procedura se pot identifica posibilitatile hardware disponibile pe calculator (i.e. adaptorul disponibil), dupa care se va rezerva memorie pentru a încarca driverul grafic potrivit, se vor initializa variabilele interne ce definesc conditiile de afisare în respectivul mod grafic, se va comuta echipamentul în acel mod grafic, se va sterge ecranul, apoi se va reveni în programul apelant, fixându-se valori corespunzatoare pentru driverul grafic si modul grafic.